"Mai E" versuri
"Mai E"
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Azi îngerii n-au coborât
Au promis să aștepte până mâine
Dacă-i ultima zi pe pământ
Mi-aș dori s-o petreci lângă mine
Clipele nu le vom număra
Ele dulce vor trece prin vene
E tot ce se poate-ntâmpla
Este azi și mai e până mâine, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Am făcut o înțelegere-n cer
Să nu cer niciodată nimic
Dar în schimb mi-ai promis să pot să aleg
Doar o zi să trăiesc infinit
Eu aleg, Doamne, ziua de azi
Chiar de știu c-o să pierd orice mâine
Ai putut să pleci, dar ai rămas
Ai rămas lângă mine până mâine, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
A zis cineva că suntem cu stelele de-același sânge
Le las moștenire tot ce avem, tu cuprinde-mă strâns și nu plânge
În brațe din care se pleacă o mie de clipe păstrez pentru mine
Dar ce-i între noi nu e despre tine-acum îl opresc pentru tine, până mâine mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
Mai e, mai e, mai e
- AZLyrics
- C
- Carla's Dreams Lyrics
You May Also Like
The Motans - "Versus" Mi-ai plăcut pentru că erai nice şi pentru că citeai
Bucowski, Bradbury și Wilde
Pentru că nu te-ai speriat
De un tip ca mine plin de haos și avantgard
Pentru că mi-ai părut un exemplar de blondă...
Matteo - "Gandesc Cu Voce Tare" Am ceva in gand si ar trebui sa stii
Am atatea lucruri sa-ti arat, baby
Am ceva ganduri ce nu-mi dau stare
Incat o sa incep sa gandesc cu voce tare
Slow down, baby
Cine esti, de unde vii
L-ai lasat...
MiyaGi x Endspiel (Эндшпиль) - "I Got Love" Окутала меня, окутала
Ты будто мой сорт - мариуанна
Небо в алмазах - лето летало
Ты моя бэйби - дочь карнавала
Двигайся, крошка, принцесса бала
Ночь перемен - мысли растамана
Пока не устал - музыка...
Irina Rimes - "Visele" Cum eram noi, nimeni nu era
Cum ne iubeam, nimeni nu iubea
Inelul tău rămas sub perna mea
Azi strigă "Te iubesc, stai în lumea mea"
Și mă topesc, da, mă topesc de dorul tău
Simt că mă rup în bucăți...
Zivert - "Beverly Hills" Он до неё никогда никого
В этом городе, как в казино
Тут обилие шика, поезд ошибок
Он ставит всё на зеро
Она ярче, чем все кого знал
Её имя у всех на устах
Она пахнет свободой
Как девушка Бонда
Гулял...