"Sangele Frate Nu Te Face" versuri

Theo Rose & Ian Lyrics

"Sangele Frate Nu Te Face"

Un ceas dă timpul în spate
Vrea să ne facă dreptate
Nu ne pot ține departe
Oricât de mult s-ar lupta
Te voi căuta în noi
Un ceas dă timpul în spate
Ne iubim până la moarte

Fac un pas, să pot vedea de aproape
Cum destinul se desparte
Ca să se unească dincolo de rău
O să fac, din rău un frate mai mare
Să fie răzbunare
Dacă binele va fi împotriva mea
La cer, mai vorbim despre pace dacă
Nici în vreme de război, sângele frate nu te face, yeah

Un ceas dă timpul în spate
Vrea să ne facă dreptate
Nu ne pot ține departe
Oricât de mult s-ar lupta
Te voi căuta în noi
Un ceas dă timpul în spate
Ne iubim până la moarte

Cum îmi ești frate?
Frații își iartă din păcate
Fratele nu e frate dacă și-a luat grade
Șoapte-n noapte, stau în spate
Frații n-o dau parte-n-parte
Sângele apă nu se face, dar nu suntem frați de sânge
Stau lângă un frate, n-o să-mi pese care plânge
Sunt momente în care familia nu-mi ajunge
Se vede la greu, care frate pe care-l strânge

La cer, mai vorbim despre pace dacă
Nici în vreme de război, sângele frate nu te face, yeah

Un ceas dă timpul în spate
Vrea să ne facă dreptate
Nu ne pot ține departe
Oricât de mult s-ar lupta
Te voi căuta în noi
Un ceas dă timpul în spate
Ne iubim până la moarte


You May Also Like
Marko Glass - "Tipa Noua" Mystery Ce plouă Sunt comă Sunt cu o tipă nouă Am trei mesaje necitite, poate mai vin două Ce formă Ce woman Caracteru' e foreign Mă vrea, o văd în ochii ei, oră după oră Și cum ai vrea să dorm Cum...
Carla's Dreams - "Scara 2, Etajul 7" Pare că totul s-a spus Dar atunci de ce ne privim Cu-n mesaj ascuns? Am iubit același apus Ne-am culcat de mii de ori Atât de sus Spune-mi dacă ai zbura Cât de mare-i frica ta? Cât ai aștepta? Știi...
NANE - "Nu Vor" Ayy, ayy Yeah, yeah Ceva ce sclavii ăștia nu pot ține minte E că eu nu iau L-uri, decât la îmbrăcăminte, ayy HESOYAM, îmi fac viața, fac bani Cică nu e healthy să te împrietenești cu fani (Skrr,...
OG Eastbull - "Van Gogh" Noi doi Pace și război Diamante-n noroi Prafuri, paranoi Aur în gunoi Visele într-un Glock, ah Suntem gheață și foc Iarbă și cox Poliție și hoți Arată-le ce poți Ești mai bun ca toți Alergi pe două...
Oscar - "Lacrimi" Yeah Yeah-yeah, yeah-yeah, yeah Și uneori e așa de greu să mă obișnuiesc Cu ideea că tu nu o să mai poți să mă vezi Ea mă vrea doar pe mine, iar eu vreau doar succes Ne iubeam așa mult, ne certam...