"UNEORI" versuri
"UNEORI"
Flame
Uneori, simt nevoia să mă rup
Numai ca să simt ceva
Uneori, numai scap de vibe-ul ăsta
Oricât aș încerca
Uneori, simt nevoia să mă rup
Numai ca să simt ceva
Uneori, numai scap de vibe-ul ăsta
Oricât aș încerca
De când eram mic știam că o să fiu mare, hei
Chiar de toți fraierii m-au pus la încercare
Vor să mă doboare, fac pula mai mare (Ayy)
Am căzut de atâtea ori, sunt tot în picioare
De unde vii NANE, ai tot drip-ul Gucci (Ayy)
Vin de la Gucci Store că mă simt ca Tunechi (Tunechi)
Nu țin banii la mine, nu fac față blugii (Deja)
Doamne cred că am crescut într-un OG
[?]
Poți spune ca sunt prins în trap
Port o șapcă, dar e no cap
Fuckin' rockstar, Johnny Depp
Vreau să plouă cu cash, fă
Vibe-uri de căcat, ieși fă
Nu vezi că sunt prea fresh, huh
Ți-ai dori să dau greș, huh
Uneori, simt nevoia să mă rup
Numai ca să simt ceva
Uneori, numai scap de vibe-ul ăsta
Oricât aș încerca
Uneori, simt nevoia să mă rup
Numai ca să simt ceva
Uneori, numai scap de vibe-ul ăsta
Oricât aș încerca
Băieți de la bloc în șosete de o sută (Prada)
Nu înțeleg de ce garda vrea să ne fută
O fi pe motivul că avem iarbă multă (OG)
Dacă nu o dădeam noi, tot era vândută
Nu-ți spune nimeni că nu e ușor
Mă gândesc la familiile lor
Trece granița de internet
Ce baghet că trimiți un pachet
Uneori în sus, alteori în jos
Viața e un roller-coaster
Uneori urât, alteori frumos
Zi și tu, toate costă
Rom cu cola rețeta mea
[?] atentă
Iarbă grea și o gagică rea
Fratelo iar sunt rachetă
Uneori, simt nevoia să mă rup
Numai ca să simt ceva
Uneori, numai scap de vibe-ul ăsta
Oricât aș încerca
Uneori, simt nevoia să mă rup
Numai ca să simt ceva
Uneori, numai scap de vibe-ul ăsta
Oricât aș încerca
Writer(s): Stefan Avram Cherescu
- AZLyrics
- N
- NANE Lyrics
You May Also Like
Ian - "Double Up" Banii jos, double up, pierd tot
Bine c-am fost, coaie, buckle up
Torn, mor, în double cup, beau tot
După champagne, coaie, bubble up
Mă feresc de-un gabor alb, stau prost
Bine c-am balls, coaie,...
Marko Glass - "Tacsu" Rupe basu', trag cu nasu, coaie nu-mi pasa de tacsu
Ca ma duc la ea acasă si o fut de fata cu fracsu
Rupe basu', trag cu nasu, coaie nu-mi pasa de tacsu
Ca ma duc la ea acasă si o fut de fata cu...
Oscar - "Droguri Sau Vise" Rapper, trapper, rapper, trapper
Rapper, trapper
Just fucked your bitch în cămașa de la Balenciaga
Arăt ca dracu' da' mă simt mai bine ca niciodată
Am multă sete de cunoaștere, de-aici și "Apă"
Faima...
Andra, Dony & Matteo - "Barcelona" I just wanna get away one night in Barcelona
There we can do anything
The things we really wanna
Under the sky
Sangria wine
You re body on mine
Let s go for tonight
I just wanna get away
One night in...
Azteca & Ian - "Eul 2" AMTILB, AMTILB, AMTILB Am fost băiatu' de bani gata, am avut ce-am vrut
În fața mea un oagăr a căzut și n-a putut
Să înțeleagă cât am suferit, chiar de-am avut
Atâția bani, majoritatea celor ce sunt...