"Molii" versuri
"Molii"
Eu ard o dată și pentru totdeauna
Tu pari să fii din piatră, după nu fi totuna
Ți-am spus atunci, cu sufletul în dinți
Și chiar dacă știam totu'
Totuși așteptam să minți
În detalii și culori că avem un viitor
În care tu mă ții de mână
Nimeni nu m-a prevenit că viitorul se amână
Viața mea ar fi vrut din ea să te șteargă
Dar mai așteaptă
Inima care nu a vrut să-nțeleagă
Că i-ai dat țeapă
N-a știut că fluturii pe care mi i-ai dat
Au fost molii de fapt
Ce mănâncă suflet și îl scuipă în stomac
Ce mănâncă suflet și îl scuipă în stomac
N-am așteptat o clipă
Am făcut tot ce mi-a stat în puteri
Să-mi spui că ești a mea, dar asta a fost ieri
Azi încerc să te șterg vers cu vers, rând cu rând
Nu-i ușor, dar încerc zi de zi, gând cu gând
Încă e haos în inima mea, să știi
Dar i-am păstrat printre amintiri și lucruri
Și dac-o fi să ne vedem cândva
Aș vrea să-ți întorc colecția de fluturi
Viața mea ar fi vrut din ea să te șteargă
Dar mai așteaptă
Inima care nu a vrut să-nțeleagă
Că i-ai dat țeapă
N-a știut că fluturii pe care mi i-ai dat
Au fost molii de fapt
Ce mănâncă suflet și îl scuipă în stomac
Ce mănâncă suflet și îl scuipă în stomac
Viața mea ar fi vrut din ea să te șteargă
Dar mai așteaptă
Inima care nu a vrut să-nțeleagă
Că i-ai dat țeapă
N-am știut că fluturii pe care mi i-ai dat
Au fost molii de fapt
Ce mănâncă suflet și îl scuipă în stomac
Ce mănâncă suflet și îl scuipă în stomac
- AZLyrics
- M
- The Motans Lyrics
album:
"Great Expectations" (2022)
You May Also Like
Matteo - "Gandesc Cu Voce Tare" Am ceva in gand si ar trebui sa stii
Am atatea lucruri sa-ti arat, baby
Am ceva ganduri ce nu-mi dau stare
Incat o sa incep sa gandesc cu voce tare
Slow down, baby
Cine esti, de unde vii
L-ai lasat...
Carla's Dreams - "Scara 2, Etajul 7" Pare că totul s-a spus
Dar atunci de ce ne privim
Cu-n mesaj ascuns?
Am iubit același apus
Ne-am culcat de mii de ori
Atât de sus
Spune-mi dacă ai zbura
Cât de mare-i frica ta?
Cât ai aștepta?
Știi...
RAVA - "IN LIPSA TA" Hazegokrazy
Dincu Vino aici, de ce stai?
Vino și nu pleca
Vreau să fii umbra mea
Pielea ta catifea
Simt că m-apasă, bag prea mult și văd în ceață
Și cel mai rău mă doare când e dimineață
Ajung...
Bvcovia & Marko Glass - "Nu Te Mai Recunosc" De câte ori mă mai minți
Nu ești tu ci-altcineva
Ai uitat de omu' care ți-ar fi coborât și-o stea
Te rog pleacă de-aici, ai ajuns o tinichea
Nu te mai recunosc da' te știe altcineva
Așa că-s high......
Irina Rimes - "Neiubita Ta" Că nu mă dori, că nu te dor
Că nu după tine, nu după tine mor
Că nu mă dori, că nu mă dori tu
Că nu după tine, nu după tine mor
Spune-mi o poveste
Despre cum n-a fost
Despre cum nu va fi
Spune-mi...