"intro cu suzan la tel." versuri

"intro cu suzan la tel."

Tu să te supui, sau-
Aia e problema, eu nu petrec, eu nu petrec timp cu ei și din cauză, din cauză că, din cauză că nu petrec timp cu ei (Oh, shit) nici n-am apucat
Asta fiindcă tu nu te supui
Și n-au apucat să mă cunoască atât de bine, știi?
Nici nu mai este necesar, sincer
Ăștia nu cred că te-ar înțelege, mă, Ștefane, ce-ai?
Eu nu cred că te-ar înțelege vr-unu' ca lumea
Mda
E un mediu îngust, n-ai ce să cauți acolo
Ai fi fost cu ei de gât toată ziua bună ziua cât îți plăceau sau îți convenea, da' nici ție nu-ți place
Nu, păi știu că e, e mult fakeness acolo undeva, știi? Ei sunt, nu știu
Și sunt și din, din insecurity unu' cu celălalt, mulți dintre ei
Știu pentru că am fost acolo
E mult mai, e mult mai simplu și mult mai social acceptabil să, să îl bârfești pe unu' și să-ți dea încă cinci dreptate decât să te simți tu de căcat că-l consideri tu de căcat p-ăsta, știi?
Absolut, de acord
Deci, încearcă să-nveți, încearcă să te linștești un picuț în legătură cu asta, tu chiar nu trebuie să-ți faci rău indirect
Da, normal
Poți s-ai o discuție mai dură, sau habar n-am, poți să zici: "Bă, ai fix o săptămână să rezolvi problema"
Dar, na, să te duci să-l bați pe unu ca să-ți faci tu probleme ne cam oftica
Da, e aiurea
Evident, evident, evident, evident
E aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea, e aiurea


You May Also Like
OG Eastbull - "PLOUĂ CU BANI" Plouă cu bani Sunt slot machine Geacă Moncler Sau Valentino Timpul meu costă Patek Filip Trei kile în Crypt Din Medellin Plouă cu bani Plouă cu bani Plouă cu bani Timpul meu costă Plouă cu bani...
Marko Glass - "Tacsu" Rupe basu', trag cu nasu, coaie nu-mi pasa de tacsu Ca ma duc la ea acasă si o fut de fata cu fracsu Rupe basu', trag cu nasu, coaie nu-mi pasa de tacsu Ca ma duc la ea acasă si o fut de fata cu...
Oscar - "Antetokounmpo" Nanana, nanana, nanana Nanana, nanana, nanana Am fost acolo de la început Eram cu Șatra de dinainte să posteze prima piesă pe YouTube Da' tu n-ai coaie ca un eunuc Le-am zis de când aveam 16 ani c-o...
Ian - "Timeout" Unu colo mă-ntorc la copt Umplu clubul când intru fac loc Plec cu una cu botox în bot Se dezbracă n-o fut că sunt mort Unu colo mă-ntorc la copt Umplu clubul când intru fac loc Plec cu una cu botox...
Carla's Dreams - "Seara De Seara" Vreau să te aprind seară de seară Chiar dacă mă fac scrum și o să doară Durerea pierde zi de zi în lupta corp la corp Avem insomnii pentru că nu avem somn Am spus că vreau să te aprind seară de...