"frati-miu vinde droguri" versuri
"frati-miu vinde droguri"
Frate-miu vinde droguri
I-am zis: "Poți să faci banii și-n alte moduri", dar nu
Frate-miu vinde droguri
A-nceput cu jumici vândute printre blocuri
Și nu-l judec, pentru el a fost o necesitate
Mă-sa a murit de mult, ta-su-i dependent de aparate
A văzut diferența de clasă din primele clase
Când colegii râdeau c-are hainele răpciugoase
Un golan mai mare l-a făcut săgeată
Vindea pentru el și primea procent din marfă
A strâns bani până și-a luat zece G-uri cu patru sute
Le-a vândut cu șase sute, a făcut profit două sute
Și tot așa, și tot așa, și tot așa, și banii vin (Banii vin)
Cu cât îți iei mai mult, cu atât e mai puțin (Mai puțin)
Frate-miu vinde droguri
Și nu mai dă doar iarbă, deja are totu'
Cox, MD, boabe, K, tot ce vrei
E fericit că-i faimos în cartier și are lei
Pizdele-s după el, combină orice bagaboantă
Fiindcă are papagali și marfă nelimitată
Garda a prins-o pe una și-asta a sifonat la gardă
De-atunci frate-miu n-a mai văzut-o niciodată
Simțea că e filat, dar credea că e tripat
Mi-a zis "iPhone-u' meu e ca albumu' tău: ascultat"
Prima oară am râs
Nu era de râs, în două săptămâni era dus
L-au săltat când avea în casă zece kilograme
Plus câteva arme, să fiu precis, două pistoale
A primit cinșpe ani cu executare
Alt băiat de bani gata a lovit mortal o femeie în parcare
I-au dat cinci ani cu suspendare
În plus, am auzit că maică-sa-i judecătoare
Frate-miu vindea droguri
Era doar un copil, justiția e oarbă, doar când închide ochii
Osky!
Ce zici, Ștefane?
Lasă-mă, mă, pe mine, tu ce zici? N-am mai vorbit de mult
Bă, și eu număram azi și mi-am dat seama că mai am cinci ani de stat
Mai am puțin, mă rog
Am studiat pereții ăștia p-aicea și mi-am dat seama c-am alergat după bani pentru libertate, mi-am pierdut și sănătatea și uită-te la mine acuma
Nu cred că mai are rost să vorbim despre libertate
Așa că, ai și tu grijă cu alergatu' ăsta
Vizualizează bine, bine ce-nseamnă să vrei totu'
Am alergat prea mult spre succes
Alergat prea mult spre succes
Am încercat să nu mă-ndraăgostesc
Am făcut ce-am putut să evoluez
Acum totu' se adună și-ncepe să facă sens
Vreau totu', ye
Vreau să am totu' (Totu'), ye
Vreau să fie al meu jocu' (Jocu'), ye
Cred c-am găsit antidotu' (-Dotu'), ye
Vreau totu'
Vreau, vreau să am totu'
Vreau să fie al meu jocu'
Cred c-am găsit antidotu' (Woo)
First thing first, vreau un mansion pentru mama
Nu vreau târfe fiindc-aduc cu ele drama
Toată viața mi-am dorit să-nving teama
Karma e o târfă, una mai mare e faima
Eram varză, credeam că n-o să reușesc vreodată
Dar dacă nu-ți dai o șansă, atunci cine să o facă?
Vreau o viață izolată, vreau o fată asumată
Dacă mă ambiționam, le aveam pe amândouă deodată
N-aș putea s-am servici de la 9 la 5
Ăștia cred c-au un rol, nici măcar n-au replici
Pot să jur că mă simt blocat într-un glitch
Am prea mulți inamici, sunt prea mici și prea cringe
Aveam 18, eram bătut în cap, încrezut
Credeam că mi-am găsit iubirea vieții beat în club
Ce riscuri mi-am asumat, câte L-uri am luat
Cu ce frați m-am trădat, jur ca toate m-au format (Târfo)
Târfo, am probleme, doar timpu' le rezolvă
Dac-am învățat ceva, totu' e full circle
Ăia care-mi dădeau hate când aveam 12 ani
Sunt aceeași care-mi zic acum: "Te știu de la Next Star" (Star, star)
Mi-am lăsat toți demonii în urmă
Îmi iau motivația când văd cum publicu' urlă
Dacă nu reușeam, eram în alte locuri
Probabil vindeam cu frate-miu droguri
Am alergat prea mult spre succes
Vreau totu', ye
Vreau să am totu' (Totu'), ye
Vreau să fie al meu jocu' (Jocu'), ye
Cred c-am găsit antidotu' (-Dotu'), ye
- AZLyrics
- O
- Oscar Lyrics
album:
"Ștefan IV" (2024)
You May Also Like
Ian - "Flexez" Te-ai băgat în căcat
Sunt nebun de legat
Bag sirop în stomac
Frati-miu s-a lăsat
Că l-a rupt la ficat
Bag un Xan, sunt praf
Ian e pilaf
Pace OCULT, zi-le, Ian, zi-le
Vinde Ian kile
Bag 4 pastile...
Aerozen - "GINN" Ye
Iar e șpriț, iar am mințit, am zis că stau puțin
Bumbu e prea dulce, vreau bitter lemon și gin
Nu-mi produce bani, nu face sens, de ce vorbim?
Cum să porți Zanotti vere, e timpu' să-ți revii...
Blanco & OG Eastbull - "Calificat" All hail, the Bittman Empire
Yea
Birkine!
Da mă, da!
Venim ca mafia albaneză
Îți bag în două-n gură, 2pac, poți să ai tu proteză
Și nu tre' să fiu frizer, ca să-ți fac o freză
Dacă te coafează, dacă...
RAVA - "$aMAN" Wo-woah (Rra)
Wo-woah
Bag mult, pizdo, fără pauză
Pizde pe mine m-aplaudă
Ayy, ayy, și
Bag mult, pizdo, fără pauză
Pizde pe mine m-aplaudă (Ye)
Scuip și fumez hașis, când le bag și pula-n gaură...
Aerozen & Lil Alex - "22GOTGUAP" Ayy, yo, ayy, yo, ayy yo Robi, charge 'em up, charge 'em up Pasu' greu, buzunaru' greu, sosu' e al meu
Îmi zice Zen, da' nu mai sunt zen, nu mai sunt la fel
Pasu' greu, buzunaru' greu, swag-u' e al...