"simt că banii ne fac rău" versuri
"simt că banii ne fac rău"
(feat. Aerozen)
Iartă-mă mamă
Scriu asta cu lacrimi în loc de cerneală și cu durere în loc de pană
Aș vrea să știi că încă te văd, aș vrea să mă vezi și tu
Ți-aș fi spus atâtea dacă știam că îmi vine sfârșitu'
Trăim într-o lume rea în care toată lumea profită de bunătatea ta
Și toți te-ar omorî pentru mai mult decât au
Când eram la pământ, prietenii unde erau?
Se fereau, evitau să-ți ofere alinare
Toți se gândesc la bani de parcă-i singură cale
Zi-mi ce faci când ai toți banii pe care cineva poa' să-i ceară
Îi cea mai mare vină, da' casa-i goală
Atât de mult spațiu și tot nu-ți găsești locu'
Abia atunci realizezi, banii nu cumpără totu'
Tu crezi că te-ai simți diferit dacă-i fii milionar
N-ai fi așa special, sunt milioane de milionari
Mă doare când văd că n-apare, observ că nu vrei să repare
Am simțit mult prea multe amare
Ești prieten sau adversar, da
Vorbesc cu tine, speranțo
Unii te așteaptă o viață, nu pui nimic în balanță
Nu tre' să fii foarte deștept, să știi că viața nu-i corectă
Trebuie să fii prost să crezi că viața e perfectă (Perfectă)
Dar nu mai e timp de vorbe goale
Sunt curios cât au plătit să mă omoare
Simt că banii ne fac rău, simt că banii ne fac răi
Simt că banii ne fac răi, simt că banii ne fac răi
Simt că banii ne fac—
Părinții fanului tău muncesc fără oprire
Ar face orice ca fiul lor să simtă fericire
Așa că iau cumpărat bilet la show și un tricou cu tine
Au făcut un efort, deși nu le merge bine
Tu ți-ai primit cash-u', nu-ți pasă de altu'
Pui un story în care spui "săracilor, uitați teancu'"
Fanu' tău te-a luat exemplu, trage pe nas, vinde căcaturi
Dar tu nici nu iei droguri și ai toți banii de la tac-tu
Cumpăr atâtea haine de parcă acolo e răspunsu'
Am o inimă pe tricou, doar că tot nu-mi simt pulsu'
În copilărie au fost multe neajunsuri
De-asta îmi e greu să nu mă țin după impulsuri
Mă tem să nu mă schimbe banii
Să nu fiu condus de ego, în timp ce conduc un Ferrari
Tre' să mă controlez, vreau totu' fără motiv
M-am săturat să fiu un exemplu negativ
Simt că banii ne fac rău, simt că banii ne fac răi
Simt că banii ne fac răi, simt că banii ne fac răi
Simt că banii ne fac—
Pot banii să distorsioneze realitatea?
Da (Simt că banii ne fac răi)
Pot banii să fie mai puternici decât caracterul?
Da, pentru că foarte mulți oameni ajung să creadă că tot caracterul lor e în bani și că asta reprezintă caracterul lor și puterea lor și calitatea lor ca oameni
Consider că dacă au banii, au totul
Iar tu acum, obiectiv vorbind, crezi despre tine mai mult că ești o persoană cu încredere în sine, puternică?
Chiar vreau asta
Asumare de responsabilitate?
Da
Control mai bun al impulsurilor?
Sută la sută
Și maturizare emoțională?
Da
Procesul asta o să se încheie sau o să fie complet în momentul în care Ștefan și Oscar se vor suprapune
Imaginea lui Ștefan se va suprapune peste imaginea lui Oscar
Iar din astea două, o să iasă persoana extraordinară care ești tu
- AZLyrics
- O
- Oscar Lyrics
album:
"Ștefan IV" (2024)
You May Also Like
OG Eastbull - "Legenda" Când eram copil, tata a fost erou' meu
Nu prea l-am văzut deloc, și nici n-am crescut cu el
M-am simțit abandonat, și-am zis: "N-o să fiu la fel"
Și-acum am și eu băiat și-o să vină rându' meu
Și...
Azteca & Ian - "Nefiu" AMTILB, AMTILB, AMTILB Eu cu Amtilb stăm în spate, 4 bagaboante
Par puțin fumate, deci sunt sparte, parfumate
Vor un parfait că sunt dulce cofetar de
Stradă mușc din savarină și biscuiți cu lapte
Eu...
Aerozen - "COLDBOYS" Ayy, ayy, ayy, yo Robi, charge 'em up
Banii îs ca vorbele, circulă
Vreau să mai mut o virgulă
Într-o piscină, p-o insulă
Cald afară, caniculă
Îi zic că a venit vremea
Plouă cu banii, nu picură
Dacă...
Ian - "Hell-O" N-am, școala am clasă, am bando acasă
Am sânge s-o fac, da' nu-mi pasă
Am pizde-n plasă, nu mă lasă
Un teanc pe masă, îl pun pă față
Lasă cardeala, harneala, vreau leu
Lasă vrăjeala, te salt ca pă...
Ian - "Lumea Asta" Ce pula mea caut aici, în lumea asta?
Ori sunt eu nebun, ori v-au luat-o creierii razna
Nu vorbesc cu falși, n-am treabă, scuză-mi aroganța
Ți-am făcut toți rapperii să păstreze distanța
Ce pula mea...